Cele 10 caracteristici ale vocației creștine

Distribuie cu:

Din Evanghelia după sfântul Matei (Mt 4,18-23):

Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, aruncând plasa în mare, căci erau pescari, și le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au urmat. Plecând de acolo, a văzut alți doi frați, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-și năvoadele și i-a chemat. Iar ei, părăsind îndată barca și pe tatăl lor, l-au urmat. El străbătea toată Galileea, învățând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice suferință în popor.

Cum vi-l închipuiți pe Isus umblând de-a lungul mării? Încercați pentru o clipă să vă închideți ochii. Ce simțea Domnul în acea zi? Umbla grăbit, necăjit, frământat? Sau mai degrabă umbla greoi, abătut, fără vlagă? Sau poate îngândurat? Sau ferm, neșovăielnic? Sau senin, mulțumit, convingător? Știți, ne face bine oricând citim Cuvântul, un fragment din Evanghelie, să căutăm să ne închipuim tabloul evenimentelor, să refacem suma detaliilor. Este un mod de a medita asupra Cuvântului, de a intra acolo, după cum ne învață tradiția Bisericii și care ne este de mult folos.

Pentru mine, această trecere a lui Isus de-a lungul mării, pe mal, îmi pare asemenea unui suflu. Un suflu năprasnic, spontan, care vine când nu te aștepți și ia totul, deodată. Vede doi bărbați, doi pescari, și îi ia, mai face câțiva pași, vede alți doi și îi ia și pe aceștia, deodată, fără zăbavă, iute. Continuă Matei: „Isus străbătea toată Galileea, vindecând orice boală și orice suferință în popor”. E un suflu năprasnic acest Domn, care ia totul și pe toți și se răspândește degrabă, asemenea unui foc, din Cafarnaum, apoi în Galileea, apoi în toată țara lui Israel, apoi în Imperiul Roman și apoi în lumea întreagă. Ce înseamnă această trecere a lui Isus, ce trăsături are acest suflu care vine pe neașteptate și îi ia pe toți? Eu am găsit 10 trăsături, care vor caracteriza întotdeauna adevărata chemare, cea care vine de la Domnul.

Cele 10 caracteristici ale vocației creștine

1) Desigur cel care ia inițiativa este Isus, el este cel care se apropie, nicidecum Simon, Andrei, Iacob, Ioan; nu sunt ei cei care se apropie, care se preocupă să găsească o soluție vieții lor… ei sunt atinși, surprinși, uluiți de această vizită cu totul neașteptată. Într-o adevărată vocație creștină, Dumnezeu este cel care ia inițiativa. El este cel care cheamă!

2) Apoi, Isus se adresează întotdeauna unor persoane concrete, unice, prin trecutul lor, prin trăirile și prin însușirile lor, diferite de ale tuturor celorlalți. Nu-i cheamă pe toți pescarii care se aflau în acea zi de-a lungul mării, ci cheamă pe nume, pe Simon, Andrei, Iacob, Ioan. Dumnezeul nostru nu se adresează niciodată unei mulțimi cenușii, nu se adresează tuturora, ci fiecăruia în parte, într-un chip special, intim și original.

3) Însă când e vremea trecerii lui Isus? Când să ne așteptăm la acest suflu? Isus trece în viața de zi cu zi, în rutina oricărei zile. Fără îndoială, că atunci când sosește acea clipă va fi cu totul specială, unică, de neuitat, dar începe întotdeauna cu o împrejurare obișnuită, firească, banală. Ca atare, să fim cu băgare de seamă la momentele obișnuite, banale din zi: acolo ajunge chiar Domnul.

4) Mai mult decât o invitație, chemarea sa este asemenea unei porunci; puterea ei covârșitoare se vădește degrabă, e un fel de tsunami care nu-ți cere permisiunea, ci vine și te ia. Desigur, ai mereu libertatea de a-l urma sau nu, nu te silește nicicum, nu te constrânge defel, chemarea lui rămâne mereu o propunere liberă! Cu toate acestea el folosește un imperativ: „Veniți!”, un îndemn decisiv. Isus vrea să ne scoată fără încetare din noi, știe că avem nevoie să fim zdruncinați ca să o luăm din loc!

5) Isus îți cere să-l urmezi, îți propune o relație cu el, o prietenie, o corelație. Dumnezeul nostru nu propune o alegere filosofică, nici morală, nici măcar religioasă. El pretinde o relație, începutul unei iubiri. Alegerile, stilul, practicile, acestea vin mai târziu și sunt doar o consecință a prieteniei cu El.

6) Această propunere, acest suflu care te împresoară, îți cere bunăoară o detașare, o ruptură, o schimbare. Atunci când trece el, nimic nu mai rămâne la fel ca înainte. Există o anumită osteneală în a-l urma pe Isus, întotdeauna. Nu e chiar la preț de nimic. Cel puțin osteneala de a te ridica din fotoliul propriei comodități și de a te pune la drum. Și mai presus de toate efortul de a-ți asuma anumite riscuri, de a paria pe ceva cu totul nou, pentru care nu ai 100% garanții: „Ai încredere în mine?” te întreabă Domnul în timp ce-ți întinde mâna.

7) Chemarea sa este ceva ce se întâmplă „îndată”, lovitura e năprasnică, imediată, fără rest, fără zăbavă. Există un înainte și un după foarte distinct. Când vine Domnul, îl simți îndată, iar urmările prezenței sale le simți negreșit.

8) Totuși, după lovitura năprasnică inițială, nu e totul gata, n-am ajuns încă nicăieri. Invitația este la drum, spre ceva progresiv, pas cu pas; nicidecum spre ceva ce se dobândește o dată pentru totdeauna, ci la o trăire continuă, în așteptare, mereu deschisă noutății. A merge după Isus, a-l urma, nu e nicicum o acțiune împlinită o dată și gata, ci de fiecare dată, în fiecare zi.

9) Domnul nu ne cheamă niciodată singuri. „Veniți”, verbul chemării, verbul suflului, este indicat la plural. „Convertiți-vă”, „Credeți”, mereu la plural. De la bun început, ucenicii nu sunt singuri, ci sunt o comunitate, un grup, o familie, un popor, o Biserică, ținuți laolaltă de un singur maestru. „Nimeni nu se mântuiește singur” înseamnă înainte de toate că avem nevoie de El ca să ne mântuiască, dar și că avem nevoie de alții spre a fi mântuiți ca popor, toți laolaltă. Iar poporul lui Dumnezeu este un singur popor, Biserica, care este trupul lui Cristos, unul singur. Un trup sfâșiat este un cadavru, într-o măcelărie trupul e sfâșiat, e făcut bucăți! Un trup viu în schimb este unit, e dintr-o singură bucată, chiar și cu toate deosebirile și însușirile fiecărui membru în parte, care fac frumos întregul trup. Cristos este unul singur, Biserica este una singură, pontiful (papa Francisc) este unul singur: vă rog, uitați de cei care caută să dezbine Biserica.

10) Și în cele din urmă, această comunitate, unică și unită, nu este închisă în sine însăși, nu este rânduită nicicum pentru sine, nu e o sectă, nu e „în afara lumii”. Este întotdeauna pentru lume, în lume, căci e misionară: Isus spune „Veniți după mine” nu pentru că în felul acesta veți trăi bine, nu pentru că în felul acesta sunteți răsfățați, nu pentru că veți afla pace în inimi! Isus spune: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni!”. Fie ne îndreptăm spre celălalt, fără încetare, fie va trebui să uităm de pace, de starea de bine etc. Domnul vine mereu, suflul se apropie, Domnul trece, prin toate cele zece trăsături pe care le-am enumerat. El este cel care cheamă, cel care ne schimbă viețile, cel care ne pune la drum, cel care ne dăruiește viața deplină și adevărată. Fie va fi întocmai, fie doar vom căuta să trăim mereu de pe o zi pe alta!

Tu, Doamne, treci și sosești ca un suflu în viețile noastre.
Tu, Doamne, treci mai presus de toate prin Cuvântul tău binecuvântat,
prin sacramentele tale,
prin frații de credință pe care-i întâlnim zilnic,
prin fiecare frate și soră care ne întretaie viața.
Vino, Doamne, treci așa cum doar tu poți trece,
iar atunci vom ști să trecem și noi în sfârșit
de la robie la libertate,
de la întuneric la lumină.
Vino, Doamne,
vino, mereu, Doamne Isuse!

*

Material apărut pe https://messaggerosantantonio.it/

Distribuie cu: