Persoane consacrate din Bacău și Roman la Nisiporești

Distribuie cu:

Sâmbătă, 24 martie 2018, am putut avea această oportunitate de a trăi o zi de rugăciune şi de comuniune fraternă în prezenţa lui Dumnezeu, a sfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor săi. Organizată fiind de responsabilele zonale, sr. Emanuela Bereşoaie de la Surorile „Sfântul Carol Boromeu”, Gioseni împreună cu sr. Regina Horvat de la „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, Gherăeşti, această zi a fost ca o mană cerească pentru hrana sufletului nostru.

Ca de fiecare dată, noi, cei din zona Bacău, ne-am adunat dis-de-dimineaţă la Curia Provinciei Fraţilor Franciscani, de unde am plecat cu autocarul spre mănăstirea „Sfânta Maria a Îngerilor” a Surorilor Clarise de la Roman, acolo întâlnindu-ne cu cei din zona Romanului, iar împreună am început programul nostru spiritual care a constat în două părţi: reculegere şi pelerinaj.

După salutul de bun venit din partea părintelui asistent spiritual al Surorilor Clarise, a urmat meditaţia ţinută de pr. Iosif Bisoc OFMConv., care ne-a vorbit despre crucea şi Învierea lui Isus, mai exact „Prin cruce la Înviere”. Părintele a scos în evidenţă mai multe aspecte, dar câteva le subliniez. În primul rând că sfânta cruce este armă şi tărie întru toate ale vieţii noastre, deoarece acest lemn l-a sfinţit Cristos. Aşadar, cine nu înţelege taina crucii, mai ales în suferinţă, acela nu înţelege nici taina Învierii. Pentru noi, persoanele consacrate, ca şi pentru cei căsătoriţi, crucea este o pecete a vieţii care trebuie dusă până la capăt. El este primul care a dus crucea până pe Golgota şi nu pentru păcatele sale, ci pentru noi şi ale lumii întregi. Prin profesiunea călugărească, fiecare dintre noi ne-am luat angajamentul de a duce crucea prin practicarea sfaturilor evanghelice, prin trăirea corectă a vieţii comunitare, prin activităţile diferite ale carismelor noastre, prin suportarea cu stoicism a diferitelor boli sau probleme de sănătate. Dacă reuşim să ducem crucea vieţii noastre consacrate cu răbdare, cu smerenie, cu iertare, cu speranţă şi bucurie, privindu-l pe Cristos care merge înaintea noastră, vom şi învia prin Cristos şi cu Cristos. Deci, Cristos ne-a învăţat cum să ducem crucea. Prin cruce vom birui!

După meditaţie, părintele ne-a dat câteva piste de reflecţie personală, timp în care am avut şi ocazia de a ne spovedi.

A urmat sfânta Liturghie prezidată de pr. Albert Iştoc OFMCap. împreună cu preoţii prezenţi. În omilie, pr. Alexandru Olaru OFMConv. a încercat să scoată în evidenţă frumuseţea chipului lui Isus, atât strălucitor ca soarele (cf. Mt 17,2), cât şi suferind (cf. Mt 26, 67). Noi, persoanele consacrate, avem un Mire frumos, cel mai frumos (Ct 5,10-16), care ne spune mai întâi el că ne iubeşte şi că suntem frumoşi, însă noi ştim că, din cauza păcatului, avem o frumuseţe palidă faţă de a lui. Dar trebuie să-i mulţumim Domnului că ne vede altfel decât suntem prin ochii lui Isus. Sfântul Luca ne relatează că „în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat” (Lc 9,29). Iată motivul strălucirii feţei sale, rugăciunea. Tot astfel şi Moise, după 40 de zile de rugăciune, de dialog cu Dumnezeu, atunci când a coborât de pe muntele Sinai, Aaron şi ceilalţi fii ai lui Israel, se temeau de el pentru că faţa lui strălucea (cf. Ex 34,29-35). Şi întâlnirea noastră cu Dumnezeu trebuie să ne destindă feţele şi să ne facă feţe voioase şi nu triste sau şifonate cum ne îndeamnă şi Sfântul Părinte papa Francisc. La sfârşitul Liturghiei cu toţii am mulţumit Surorilor Clarise de clauzură pentru găzduire şi comuniune, urmând apoi după binecuvântare agapa fraternă.

După această primă parte a zilei de reculegere, a urmat cea de-a doua parte, adică pelerinajul spre biserica din Nisiporeşti şi mormântul slujitoarei Veronica Antal, care anul acesta va fi beatificată la 22 septembrie, la Liturghia care va fi prezidată de Eminenţa Sa cardinal Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

La Nisiporeşti, pr. Fabian Blaj OFMConv, guardianul comunităţii şi responsabilul direct din partea Provinciei cu pelerinii ce ajung în acest loc, ne-a întâmpinat cu mare drag şi cu bucurie frăţească la intrarea în biserică, tot el conducându-ne spre altar unde era pregătit totul pentru adoraţie. Mai înainte de acest moment, după salutul dat pelerinilor, ne-a prezentat în mare parte viaţa slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, fecioară martiră. Ea, deşi nu a făcut lucruri extraordinare în scurta ei viaţă, a ştiut însă să-şi trăiască viaţa ei de creştină după educaţia părintească, după poruncile lui Dumnezeu învăţate de mică şi mai târziu, după o lungă pregătire sufletească, după carisma sfântului Francisc de Assisi. De tânără intră în Ordinul al Treilea Franciscan, îmbrăcând haina terţiarului din parte pr. Alois Herciu OFMConv. Ar fi vrut să intre în mănăstire împreună şi cu alte dornice de această vocaţie specială, dar nu era posibil din cauza comuniştilor care desfiinţaseră toate mănăstirile călugăreşti. Ea, mai mult, face şi vot de curăţie luând decizia de a nu se căsători niciodată, fiind foarte fericită în această stare. Astfel şi îşi dăruieşte viaţa pentru a rămâne pe veci fecioară. Printre puţinele notiţe ale Veronicăi, ne-a arătat părintele un bileţel pe care scriau aceste cuvinte: „Îngerilor, scrieţi în cartea vieţii şi acest legământ: Eu sunt a lui Isus şi Isus este al meu” (Pr. Alexandru Suceu, Veronica Antal, Crin însângerat, Ed. „Serafica”, p. 15).

După această scurtă dar concretă prezentare a tinerei slujitoare a lui Cristos, model şi pentru tinerii şi tinerele de astăzi, noi am continuat programul nostru cu adoraţia euharistică la preasfântul sacrament, unde în tăcere am putut să contemplăm chipul lui Isus Euharistic, să medităm la viaţa noastră şi să ne rugăm şi pentru tinerii şi tinerele de astăzi şi pentru cât mai multe vocaţii la viaţa consacrată şi de preoţie.

Concluzând cu vizita la mormântul slujitoarei Veronica, acolo ne-am rugat pentru ca în curând ea „să devină o adevărată pildă vie de tărie creştină”, pentru lumea întreagă.

Album Foto:

Distribuie cu: