Loading...

Zi de reculegere la Buruienești

Luni, 29 octombrie 2018, fraţii conventelor din Buruieneşti, Hălăuceşti, Nisiporeşti, Roman – „Sf. Anton” și Cacica s-au reunit pentru ziua de reculegere lunară, gazdă fiind conventul „Sf. Iosif Muncitorul” din Buruieneşti.

Zi de reculegere

Meditația susținută de fr. Claudiu Ilieș din conventul „Adormirea Maicii Domnului” din Nisiporești a avut ca temă Euharistia în centru. Sfinții franciscani care au făcut din Euharistie centrul vieții lor.

Euharistia a fost întotdeauna „centrul comun” al vieții creștine a tuturor sfinților care au trăit în două mii de ani de creștinism. În acest sens, Sf. Francisc din Assisi ne este maestru și model, în măsura în care nu a fost doar un sfânt devotat Euharistiei, dar un serafim îndrăgostit de Euharistie.

Între sfinții franciscani sunt figuri remarcabile de serafimi ai Euharistiei, cum ar fi Sf. Anton de Padova și Sf. Bonaventura (care au scris pagini sublime și de o iubire imensă a Euharistiei), Sf. Pasquale Baylon (protector al congreselor euharistice), Sf. Iosif din Copertino, Padre Pio etc.

Un exemplu recent îl avem în persoana Fericitei Veronica Antal care a înțeles că Dumnezeu i se dăruiește în mod real și „în întregime” în Sfânta Euharistie. A crezut în prezența reală a lui Isus în sacramentul Euharistiei încât era dispusă să moară, doar pentru al primi în inimă. Euharistia a devenit pentru ea hrana cea de toate zilele, a devenit alimentul de unde își lua toată puterea: Eu sunt a lui Isus și Isus este al meu!

După expunerea tematicii a urmat un timp de meditație și reflecție personală, iar de la 11:45 ne-am prezentat în capela conventului pentru a ne ruga împreună Sf. Rozariu, meditând misterele de bucurie, fiind urmat de recitarea Orei Medii.

Programul spiritual al zilei s-a încheiat cu agapa frățească, moment în care, profitând de bucuria revederii, am avut ocazia de a ne împărtăși unii altora din experiențele și activitățile pastorale și nu numai.

Pace și Bine!

Album Foto: