Loading...
joi, 27 iulie 2017
OFMConv Romania

Testamentul Sfântului Francisc (1226)

 

Domnul mi-a dat mie, fratele Francisc, să încep să fac penitenţă astfel:

pe când eram în păcate mi se părea lucru prea amar să-i văd pe leproşi;
şi însuşi Domnul m-a condus între ei şi am fost milostiv faţă de ei.
Şi, plecând de la ei, ceea ce mi se părea amar s-a transformat pentru mine
în dulceaţa sufletului şi a trupului. Iar apoi, am mai zăbovit puţin şi am părăsit lumea.

Şi Domnul mi-a dat o astfel de credinţă în biserici,
încât eu mă rugam şi spuneam doar:
Te adorăm, Doamne Isuse Cristoase,
chiar şi în toate bisericile tale care sunt în lumea întreagă
şi te binecuvântăm căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.
Apoi Domnul mi-a dat şi îmi dă o credinţă aşa de mare
în preoţii care trăiesc după rânduiala sfintei Biserici romane,
datorită hirotonirii lor, astfel încât, chiar dacă m-ar persecuta,
tocmai de la ei vreau să cer ajutor.

Şi dacă eu aş avea atâta înţelepciune, câtă a avut Solomon,
şi aş întâlni preoţi ademeniţi de această lume,
în parohiile în care locuiesc, nu vreau să predic împotriva voinţei lor.
Şi pe aceştia şi pe toţi ceilalţi vreau să-i ascult, să-i iubesc şi să-i cinstesc
ca pe nişte mai mari ai mei.
Şi nu vreau să ţin seamă de păcatul lor,
căci în ei eu îl văd pe Fiul lui Dumnezeu şi sunt mai marii mei.
Şi mă comport astfel deoarece, în această lume,
nu văd nimic altceva trupesc din însăşi preaînaltul Fiu al lui Dumnezeu
decât preasfântul său trup şi sânge,
pe care ei îl primesc şi îl împart celorlalţi.

Şi vreau ca aceste preasfinte mistere
să fie cinstite, venerate şi aşezate în locuri de cinste,
mai presus de toate celelalte lucruri.
Şi preasfântul nume şi cuvintele scrise de el,
oriunde le voi găsi în locuri indecente, vreau să le culeg,
şi rog ca ele să fie culese şi aşezate într-un loc decent.
Şi pe toţi teologii şi pe cei care au grijă de preasfintele cuvinte divine,
trebuie să-i cinstim şi să-i venerăm
ca pe aceia care ne împărtăşesc spiritul şi viaţa.

Şi după ce Domnul mi-a dat fraţi,
nimeni nu mi-a arătat ce ar trebui să fac,
dar însuşi Cel Preaînalt mi-a revelat că trebuia să trăiesc după modelul sfintei Evanghelii.
Şi eu am cerut ca aceasta să fie scrisă cu puţine cuvinte şi în mod simplu,
iar domnul Papă mi-a confirmat-o.

Şi cei care veneau pentru a-şi însuşi această viaţă,
împărţeau celor săraci tot ceea ce puteau avea,
şi erau mulţumiţi cu o singură tunică, cârpită pe dinafară şi pe dinăuntru,
cu cingol şi nădragi. Şi nu voiau să aibă nimic mai mult.

Noi, clericii, spuneam oficiul, precum ceilalţi clerici;
laicii spuneau Tatăl nostru, şi cu multă plăcere ne opream în biserici.
Şi eram inculţi şi supuşi tuturor.

Şi eu lucram cu mâinile mele şi vreau să lucrez;
şi doresc cu fermitate ca toţi ceilalţi fraţi să presteze o muncă onestă.
Iar cei care nu se pricep, să înveţe, nu de dragul plăţii,
ci pentru a da exemplu şi să îndepărteze lenea.
Iar atunci când nu ne va fi dată răsplata pentru muncă,
să mergem la masa Domnului, cerând de pomană din poartă în poartă.

Domnul mi-a revelat că ar trebui să spunem acest salut: «Domnul să-ţi dăruiască pacea!».

Fraţii să ia bine seama şi să nu accepte sub niciun chip biserici,
locuinţe sărace şi tot ceea ce se construieşte pentru ei,
dacă nu ar fi în conformitate cu sfânta sărăcie,
pe care am promis-o în Regulă, locuind întotdeauna ca oaspeţi, ca străini şi pelerini.

Poruncesc cu fermitate ca, din ascultare, toţi fraţii, oriunde s-ar afla,
nu cumva să îndrăznească să ceară scrisoare [de recomandare] de la Curia romană,
nici în nume personal, nici prin mijlocirea vreunei alte persoane,
nici sub pretextul predicării, nici în vederea mortificării trupului;
ci, de acolo unde nu vor fi primiţi, să se refugieze pe alte teritorii ca să facă pocăinţă, cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Şi vreau să ascult fără şovăire de ministrul general al acestei fraternităţi
ca şi de celălalt guardian pe care el va binevoi să mi-l dea.
Şi astfel vreau să fiu prizonier în mâinile sale, aşa încât să nu întrec limitele
ori să fac ceva ce trece dincolo de ascultarea şi de voinţa sa,
căci el este mai marele meu.
Şi chiar dacă sunt neinstruit şi bolnav, totuşi vreau ca un cleric să fie totdeauna alături de mine,
să-mi recite oficiul, aşa cum este prescris de Regulă.
Şi în acest fel trebuie să asculte ceilalţi fraţi de guardianul lor
şi să spună oficiul în conformitate cu Regula.

Şi să nu spună fraţii: «Aceasta este o altă Regulă», căci aceasta este o amintire,
o povăţuire, un îndemn şi testamentul meu, pe care eu, micul frate Francisc,
îl fac pentru voi, fraţii mei binecuvântaţi, pentru ca să observăm cu spirit cât mai catolic Regula
pe care am promis-o Domnului.

Iar Ministrul general şi toţi ceilalţi miniştri şi custozi sunt obligaţi, din ascultare,
să nu adauge şi să nu înlăture nimic din aceste cuvinte.
Şi întotdeauna să aibă cu ei această scrisoare alături de Regulă.
Şi în toate capitolele pe care le ţin, când citesc Regula, să citească şi aceste cuvinte.

Şi tuturor fraţilor mei, clerici şi laici, poruncesc cu tărie, din ascultare,
să nu adauge explicaţii în Regulă şi nici în aceste cuvinte zicând:
«Aşa trebuie să fie înţelese»; dar aşa cum Domnul mi-a dat să spun şi să scriu,
simplu şi curat, Regula şi aceste cuvinte,
tot aşa şi voi, cu simplitate şi fără comentarii,
încercaţi să le înţelegeţi şi, prin sfântă lucrare, să le păstraţi până la sfârşit.

Şi oricine va respecta aceste lucruri, să fie răsplătit în ceruri de binecuvântarea preaînaltului Tată,
şi pe pământ să aibă parte de binecuvântarea Fiului său preaiubit,
împreună cu preasfântul Duh Mângâietorul şi cu toate puterile cereşti şi cu toţi sfinţii.

Iar eu, micul frate Francisc, slujitorul vostru, atât cât îmi este în putinţă,
vă confirm înăuntru şi afară această preasfântă binecuvântare. [Amin].

 

[după www.ofmconv.net]