Loading...
duminică, 24 septembrie 2017
OFMConv Romania

Pr. Anton Demeter, OFMConv.

 

anton-demeter

În urma cererii venite din partea fratelui Damian Pătrașcu, în Definitoriul provincial de la data de 26 noiembrie 2014 s-a decis începerea cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter.

Definitoriul general din sesiunea de la data de 12 decembrie 2014, în urma cererii noastre de începere a cauzei de beatificare a Pr. Anton Demeter, a aprobat începerea procedurilor de preinvestigare, iar deschiderea oficială a acestei cauze să fie propusă și promovată de Provincie cu o Moțiune aprobată de Capitulul provincial.

Așadar, în Capitulul Provincial Ordinar din 2016 a fost prezentată și aprobată moțiunea începerii cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter.

Pr. Anton Demeter s-a născut la Butea în ziua de 17 septembrie 1925, fiind primul dintre cei șapte copii ai soților Ion și Maria Demeter. După absolvirea școlii primare (patru clase) din satul natal, între anii 1937 și 1941, a urmat cursurile secundare la Gimnaziul Franciscan din Hălăucești, după care a intrat în Seminarul Franciscan din aceeași localitate, urmând, în același timp, până în anul 1945, și cursurile Liceului „Ferdinand I” din Bacău.

Între anii 1945 și 1946, pr. Anton Demeter a urmat noviciatul franciscan la Săbăoani, în toamna anului 1946 depunând prima profesiune simplă în cadrul Ordinul Fraților Minori Conventuali, Provincia „Sf. Iosif”. Între anii 1946 și 1949, a urmat cursurile de teologie la Colegiul „Sf. Bonaventura” din Luizi-Călugăra. După 1949, după ce regimul comunist a închis toate Seminariile și institutele catolice, a fost constrâns să se retragă în familie. Despre această perioadă, părintele avea să mărturisească: „Mi-am păstrat cu hotărâre și speranță chemarea Domnului”. Această speranță și-a găsit împlinire în anul 1952, moment în care, deschizându-se Institutul Teologic Romano-Catolic de Alba-Iulia, pr. Anton a fost primit să-și continue pregătirea umană și spirituală în vederea tainei sfintei Preoții. Astfel, și-a terminat ultimul an de teologie (1952-1953) și imediat a fost hirotonit preot la 29 iunie 1953, în catedrala romano-catolică din Alba-Iulia, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a PS mons. Alexandru Cisar, arhiepiscop de București.

Ca tânăr preot, imediat după hirotonire și până în luna octombrie a anului 1953, pr. Anton Demeter a activat ca vicar parohial la Prăjești, în scurt timp primind numirea de vicar parohial la catedrala „Sf. Iosif” din București. Despre această numire, pr. Anton mărturisea: „Știam că mă așteaptă o grea răspundere și multe riscuri…, dar voiam să mi le asum cu toată bucuria și generozitatea”. Referindu-se, apoi, la anii petrecuți ca vicar parohial la catedrala din București, pr. Anton scria: „Despre acei ani, ca și despre anii de seminar și noviciat, păstrez cele mai duioase și sfinte amintiri”.

În noaptea dintre 20 și 21 august 1958, pr. Anton Demeter a fost arestat și condus la centrul Securității din strada Uranus din București. După șapte luni de anchete, în luna martie a anului 1959, a fost judecat de Tribunalul Militar din București, fiind acuzat de următoarele presupuse delicte:

  1. Influența masei credincioșilor și, mai cu seamă, a copiilor și tinerilor, cărora le-ar fi oferit o educație mistico-religioasă;
  1. Se ruga, împreună cu mulțimea credincioșilor, pentru episcopii și preoții arestați, care erau considerați de comuniști drept criminali și trădători;
  1. Refuza să denunțe la Securitate existența unei corespondențe, care ar fi trebuit să ajungă la Vatican, și despre care, în opinia comuniștilor, pr. Anton ar fi știut din scaunul de Spovadă;
  1. Păstra legătura cu preoții franciscani din Moldova și cu Frații Școlilor Creștine din București, și unii și alții considerați a fi dușmanii poporului;
  1. Afirma, în opinia Securității, unele idei dușmănoase la adresa regimului comunist, precum: „Porțile iadului nu vor învinge Biserica lui Cristos”, depășindu-și astfel competențele preoțești;
  1. În sfârșit, urmau acuzațiile de imoralitate și corupție, aspecte și mai greu de suportat, pentru că lezau direct demnitatea umană și integritatea morală a pr. Anton Demeter…

„La terminarea procesului – mărturisea deseori părintele – am avut sentimentul și bucuria unei victorii din partea lui Cristos și nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunțe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanță, eram în mâinile Domnului și mă simțeam mai liber ca oricând”. După încheierea procesului, a fost dus la Jilava, unde, după câteva zile, i-a fost comunicată sentința: 20 ani muncă silnică pentru „Crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

În ziua de 4 aprilie 1959, aflându-se tot la Jilava, în jurul orei 8.00 a fost supus unui interogatoriu cu fața la perete. În timpul acestui interogatoriu, a fost lovit cu un ciocan de lemn. Această lovitură avea să-i marcheze grav întreaga existență. În șira spinării, în urma puternicei lovituri, s-a format un abces care aveau să ucidă nervii motori și senzitivi ai picioarelor, provocând treptat, mai exact către sfârșitul anului 1960, paralizia completă și definitivă a picioarelor. După lovitura din 4 aprilie, părintele avea să fie într-o continuă persecuție… În luna octombrie 1959, pr. Anton a fost mutat în Insula Mare a Brăilei, în lagărul de muncă de la Stoenești, unde avea să execute lucrări de îndiguire ale Dunării. În luna decembrie 1959, a fost din nou mutat, de data aceasta la Periprava (TL), unde a rămas întreaga iarnă, executând munci agricole. La 1 mai 1960, pr. Anton a fost internat, inițial, în infirmeria lagărului, apoi, pentru câteva zile, la Spitalul de Boli Infecțioase din Tulcea și, în cele din urmă, la Spitalul din Văcărești, unde avea să rămână până în luna mai a anului 1963, când a fost transportat, cu suspendarea pedepsei, la Spitalul civil de lângă Foișorul de Foc. Aici avea să rămână trei ani și jumătate, după care a fost grațiat.

În sfârșit, la 7 octombrie 1966, pr. Anton a fost adus în Moldova, mai precis la Oțeleni, unde pr. Andrei Balint l-a primit cu mare bucurie și s-a îngrijit de el. La Oțeleni a rămas 13 ani, ajutând cu multă disponibilitate, pe cât îi era posibil, în activitățile pastorale.

În anul 1979, fiind pensionat pe caz de boală, pr. Anton s-a retras la Barticești, unde înainte cu doi ani cumpărase o casă aproape de biserică. La Barticești, în ciuda dificultăților sănătății, a fost mereu la dispoziția părinților parohi, mai ales pentru a fi disponibil la scaunul de Spovadă. Însă, aici, după cum susținea părintele, deși avea foarte multă liniște și posibilitate de a trăi unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, totuși se simțea „izolat și rupt de comunitatea fraților săi” din familia franciscană.

Această singurătate a luat sfârșit o dată cu căderea dictaturii comuniste de la sfârșitul anului 1989. De fapt, din luna mai 1993, pr. Anton a primit obediență pentru comunitatea franciscană de la Roman, fiind numit duhovnic și părinte spiritual pentru seminariști și frați studenți.

Aflându-se la Seminarul și Institutul Franciscan din Roman, pr. Anton avea să ducă la îndeplinire misiunea încredințată. Prin însăși viața și suferința sa, dar mai ales prin seninătatea și bucuria pe care o exprima prin vorbă, privire și înfățișare, pr. Anton a fost un exemplu grăitor atât pentru frații din comunitatea franciscană în care a trăit, cât și pentru credincioșii de diferite confesiuni, din Roman și din împrejurimi, precum și mulți alții de la mai mare distanță.

Deși în viață a avut parte de atâtea încercări și suferință, totuși în anul 2003, când celebra 50 de ani de preoție a dorit să exclame cu psalmistul: „Cum voi mulțumi Domnului pentru toate câte mi le-a dat? Voi înălța potirul mântuirii și numele Domnului voi preamări!” (Ps 116,3-4).

Nu putem încheia această scurtă prezentare biografică a părintelui Anton fără să amintim de marea sa dragoste față de preacurata Fecioară Maria, de serile în care, împreună cu seminariștii o implora pe Mama noastră cerească prin profunda rugăciune a sfântului Rozariu; de cântecul pe care îl repeta mereu, mai ales în ultimii ani, în cameră și pe holurile Conventului din Roman:

O, Rosa senza spine,
Colomba tutta pura.
Nessuna creatura
E’ bell’al par di te.

Tu fra le donne tutte
Sei l’avventurata,
Sei Madre Immacolata,
Sei Madre di Gesů.

Adică:

O, Trandafire fără spini,
Porumbel curat pe deplin.
Nici o creatură
Nu te egalează în frumusețe.

Tu dintre toate femeile
Ești ce aventurată,
Ești mamă imaculată,
Ești mama lui Isus.

Cu această mare iubire față de Dumnezeu și de oameni, pe care părintele a nutrit-o, a trăit-o și a mărturisit-o în întreg arcul de timp al vieții sale sfinte, sub mâna protectoare a preasfintei Fecioare Maria și pășind cu perseverență pe urmele sfântului Francisc din Assisi spre desăvârșirea sa umană și spirituală, părintele Anton Demeter avea să se îndrepte hotărât spre Creatorul și Răscumpărătorul tuturor. Astfel, în ciuda vârstei înaintate și a anilor îndelungați de suferință, dar plin de încredere în milostivirea lui Dumnezeu și cu o tulburătoare seninătate, înconjurat fiind de frații săi întru consacrare, în frunte cu părintele provincial, în seara zilei de 20 decembrie, la ora 21.36, părintele Anton și-a încheiat viața pe acest pământ și s-a întors în casa Tatălui ceresc.