Loading...

Mesagerul sfântului Anton: 150º

A apărut numărul septembrie – octombrie 2018 al revistei „Mesagerul sfântului Anton”. Dragi cititori, cu deosebită bucurie vă propunem spre lectură numărul septembrie – octombrie 2018 al revistei „Mesagerul sfântului Anton”. Iar bucuria îşi are izvorul în faptul că acest număr al revistei este aniversar: 25 de ani de la prima publicare în limba română, ajungând totodată la 150 de apariţii.

Mesagerul sfântului Anton la ceas aniversar

„Pe parcursul celor 25 de ani s-a încercat să se ţină cont de exigenţele venite din partea dumneavoastră, membri ai marii familii antoniene, iar fraţii care s-au aflat la cârma acestei publicaţii franciscane au făcut tot posibilul ca articolele publicate să fie spre edificarea spirituală a tuturor” (Editorial).

Despre începuturile revistei şi mai cu seamă despre figura părintelui Petru Albert, iniţiatorul proiectului Mesagerului, vorbesc articolele din Dosar. Primul, semnat de domnul Nicolae Prelipceanu, propune figura omului dedicat dreptei credinţe, figură ce nu poate fi înlocuită. „Aproape de fiecare dată când încep un articol pentru Mesagerul sfântului Anton, îmi aduc aminte de părintele Petru Albert, cel căruia îi trimiteam primele mele texte scrise pentru această revistă. Cel care nu şi-a renegat credinţa, pătimind pentru ea în puşcăriile comuniste, ca şi sora sa. […] Nu ştiu dacă omenirea ar fi fost mai fericită, în orice caz, mai bună sunt sigur, dacă oameni ca ei nu ar fi apărut doar ici-colo câte unul…”. Autorul propune credinţa, arta, ceea ce semnifică frumuseţea lumii, dreptul la gând, emoţii şi independenţă pentru ca sufletul omului să nu fie eliminat.

Tot un omagiu adus revistei este şi articolul arhi-cunoscutei doamne Ana Blandiana. „M-a impresionat încă de pe vremea Părintelui Albert caracterul ecumenic al revistei, profund şi esenţial creştin, iar faptul că, ortodoxă fiind, ca şi Romulus Rusan sau Nicolae Prelipceanu, am scris regulat într-o revistă franciscană mi se părea o dovadă emoţionantă a credinţei, speranţei şi iubirii care ne leagă. O dovadă cu atât mai emoţionantă cu cât colaborarea mea la Mesagerul sfântului Anton a cuprins şi poezii: reproduse cu empatie din volume şi publicate în condiţii de adevărată frumuseţe tipografică sau scrise anume pentru revistă”.

„Vom continua să transpunem în cuvânt, dragi cititori, mesajul sfântului Anton, pentru a ne simţi împreună membri ai aceleiaşi familii, călăuziţi de Cuvântul întrupat, Cristos Domnul”, ne aminteşte părintele Daniel Fechetă, directorul redacţiei.

Dumneavoastră vă revine bucuria de a descoperi bogăţia şi frumuseţea celorlalte articole despre ceasul aniversar (Consuela Vlăduţescu şi Gheorghe Simon) sau despre tematici consacrate deja în Mesager.

Pentru cei care nu au reuşit până acum, continuă reînnoirea abonamentelor pe anul 2018. Costul abonamentului este de 25 de lei (20 de lei pentru cei care au abonament colectiv, prin parohii sau colaboratori la distribuirea revistei). Contravaloarea poate fi achitată prin mandat poştal pe adresa redacţiei: Mesagerul sfântului Anton (pr. Marcelin Amariei), str. Teiului, nr. 20, 611047 Roman, jud. Neamţ. De asemenea, puteţi face şi virament bancar (nu prin mandat poştal) în contul pe care îl găsiţi pe coperta revistei (pagina 2).

Suntem la dispoziţia dumneavoastră pentru orice fel de informaţii şi sugestii legate de revista Mesagerul sfântului Anton la numărul de telefon 0765.421416 sau, în scris, pe adresa redacţiei sau, prin intermediul internetului, pe adresele mesagerul@santantonio.org sau mesagerulantonian@gmail.com!

Lectură plăcută tuturor!

Album Foto: