Loading...

Martirii, sângele viu al Bisericii

Liturgia Cuvântului, prezidată de Sfântul Părinte Papa Francisc în Bazilica Sf. Bartolomeu de pe Insula Tiberină, în memoria „Noilor Martiri” din secolele XX-XXI, 22.04.2017.

Martirii, sângele viu al Bisericii

Am venit ca pelerini în această bazilică dedicată sfântului Bartolomeu, din Insula Tiberină, unde istoria antică a martiriului se unește cu memoria noilor martiri, a multor creștini uciși de ideologiile criminale ale secolului trecut – dar și a celor din zilele noastre – și omorâți numai pentru că erau ucenici ai lui Isus.

Amintirea acestor eroici martori din vechime și de astăzi ne ajută să conștientizăm faptul că Biserica este Biserică dacă este Biserică de martiri. Iar martirii sunt cei care, așa cum a amintit Cartea Apocalipsului „vin din strâmtorarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (7,14). Aceștia au avut curajul să-l mărturisească pe Isus până la sfârșit, până la moarte. Dar există și mulți martiri ascunși, ei sunt acei bărbați și acele femei credincioase puterii blânde a iubirii, glasului Duhului Sfânt, care în viața de fiecare zi încearcă să-și ajute frații și să-l iubească pe Dumnezeu fără rețineri.

Dacă ne uităm bine, cauza oricărei persecuții este ura: ura principelui acestei lumi față de toți cei care au fost mântuiți și răscumpărați de Isus prin moartea și învierea Sa. In textul evanghelic pe care l-am ascultat (cf. In 15,12-19), Isus folosește un cuvânt puternic și înfricoșător: cuvântul „ură”. El, care este Învățătorul iubirii, căruia îi plăcea atât de mult să vorbească de iubire, aici vorbește de ură. Dar El voia totdeauna să spună lucrurilor pe nume. Și ne spune: „Să nu vă fie frică! Lumea vă va urî; dar voi să știți că înaintea voastră m-au urât pe mine”.

Isus ne-a ales și ne-a răscumpărat, printr-un dar gratuit al iubirii sale. Prin moartea și învierea sa ne-a smuls din puterea lumii, din ghearele diavolului, din puterea principelui acestei lumi. Iar originea urii este aceasta: deoarece noi suntem mântuiți de Isus, iar principele acestei lumi nu vrea acest lucru, el ne urăște și provoacă persecuția, care încă din vremea lui Isus și din vremea Bisericii de la începuturi continuă până în zilele noastre. Câte comunități creștine din zilele noastre nu sunt obiectul persecuției? De ce? Din cauza urii principelui acestei lumi.

De câte ori, în momentele grele ale istoriei, nu s-a auzit spunându-se: „Astăzi patria are nevoie de eroi”. „Martirul poate fi văzut ca un erou, dar aspectul fundamental al martirului constă în faptul că el este unul care a fost «grațiat»: este harul lui Dumnezeu, nu curajul, cel care ne face martiri. Astăzi, în același sens, ne putem întreba: „De ce anume are nevoie Biserica?”. De martiri, de martori, adică de sfinții de fiecare zi. Pentru că Biserica este dusă înainte de sfinți. Sfinții: fără ei Biserica nu poate merge înainte. Biserica are nevoie de sfinții de fiecare zi, cei ai vieții obișnuite, trăită în coerență; dar și de cei care au curajul să accepte harul de a fi martori până la sfârșit, până la moarte. Toți aceștia sunt sângele viu al Bisericii. Sunt mărturisitorii care duc înainte Biserica; cei care dau mărturie că Isus a înviat, și care mărturisesc prin coerența vieții și cu puterea Duhului Sfânt că au primit un dar.  

Astăzi aș vrea să mai adaug o icoană, în această biserică. O femeie. Nu-i cunosc numele. Dar ea ne privește din Cer. Mă aflam la Lesbo și-i salutam pe refugiați, și am văzut un bărbat de circa treizeci de ani, cu trei copii. M-a privit și mi-a spus: „Părinte, eu sunt musulman. Dar soția mea era creștină. În țara noastră au venit teroriștii, ne-au privit și ne-au întrebat ce religie aveam, iar pe ea au văzut-o că purta o cruciuliță, și i-au poruncit să o arunce. Ea nu a vrut, și au spintecat-o în fața mea. Ne iubeam mult!”.

Aceasta este icoana pe care  o fac cadou astăzi, aici. Nu știu dacă acel bărbat se mai află la Lesbo, sau dacă a reușit să plece în altă parte. Nu știu dacă a reușit să iasă din acel câmp de concentrare, deoarece câmpurile de refugiați – multe – sunt de concentrare, pentru mulțimea care este lăsată să zacă acolo. Iar popoarele generoase care le primesc trebuie să-și asume și această greutate, întrucât acordurile internaționale pare a fi mai importante decât drepturile omului. Și cu toate acestea, bărbatul, despre care am amintit, nu avea nici un fel de ranchiună: el, musulman, purta această cruce fără ranchiună. Se refugia în afecțiunea soției, „grațiată” prin martiriu.

Amintindu-i pe acești martori ai credinței, și rugându-ne în acest loc este un mare dar. Este un dar pentru Comunitatea sfântul Egidiu, pentru Biserica din Roma, pentru toate comunitățile creștine ale acestui oraș, și pentru mulți alți pelerini. Moștenirea vie a martirilor ne dăruiește nouă, astăzi, pace și unitate. Ei ne învață că, prin forța iubirii, cu blândețe, se poate lupta împotriva aroganței, a violenței, a războiului, și se poate realiza, cu răbdare, pacea. De aceea, putem să ne rugăm, spunând: „O, Doamne, fă-ne martori demni ai Evangheliei și ai iubirii Tale; revarsă milostivirea Ta asupra omenirii; reînnoiește Biserica Ta, protejează-i pe creștinii persecutați, dăruiește degrabă pace lumii întregi. Ție, Doamne, să fie mărire, iar nouă, rușine (cf. Dn 9,7).

Traducere: Pr. Pătrașcu Damian

***

Material apărut pe https://press.vatican.va