Loading...
luni, 20 noiembrie 2017
OFMConv Romania

Huși-Corni: Alături de Francisc, suntem mici apostoli ai lui Isus

În aceste zile, am învăţat „să zidim împreună Biserica lui Cristos” , fiecare fiind o piatră din Casa Domnului.

Huși-Corni: Alături de Francisc, suntem mici apostoli ai lui Isus.

Copiii Parohiei „Naşterea Sfintei Fecioare Maria” din Huşi-Corni au participat cu bucurie, în perioada 3-8 iulie 2017, la campusul de vară cu tema „Alături de Francisc, suntem mici apostoli ai lui Isus”. Cei peste 80 de copii au fost sprijiniţi de părintele paroh Petru Olariu şi îndrumaţi de părintele Gabriel Bogleş, în colaborare cu Surorile Franciscane Misionare de Assisi, Surorile Săracilor „Don Morinello” şi 20 de tineri animatori.

Tema campusului s-a centrat pe figura sfântului Francisc de Assisi, un exemplu de bunătate, umilinţă şi iubire pentru noi toţi. Participanţii au fost grupaţi în trei echipe: Razele de soare, Izvoarele curgătoare şi Vulturii roşii.

Fiecare dimineaţă ne-a adunat în biserică, unde ne rugam şi intonam imnul campusului. După acestea, animatorii prezentau câte o scenă din viaţa sfântului Francisc, care era discutată la cateheză. Mai apoi, ne exersam abilităţile manuale şi creative, prin realizarea unor obiecte religioase sau compunerea unor rugăciuni.

În aceste zile, am învăţat „să zidim împreună Biserica lui Cristos” , fiecare fiind o piatră din Casa Domnului. De asemenea, am înţeles că nu doar preotul, ci orice om poate binecuvânta pe ceilalţi, prin cuvinte bune şi prin urări de bine.

Ieşirea în natură ne-a făcut să conştientizăm cât de minunat este Domnul pentru că ne-a creat pe noi şi toate câte ne înconjoară. Acolo am învăţat să-i preţuim tot mai mult pe fratele Soare, sora Lună, surioarele Steluţe, sora Apă şi pe fratele Foc.

Fiind mici misionari, nu am uitat de cei vârstnici, astfel încât i-am vizitat şi ne-am rugat împreună cu ei pentru sănătate şi ajutor în nevoie.

La finalul fiecărei zile, i-am mulţumit Tatălui pentru ziua ce a trecut prin participarea la sfânta Liturghie, rugându-ne şi cântând din toată inima alături de restul credincioşilor.

Au fost zile pline de bucurie şi de har, în care am învăţat, asemenea sfântului Francisc, să ne rugăm mai mult, să facem fapte bune şi să-i mulţumim Domnului neîncetat pentru darurile sale.

Album Foto: