Loading...

Duminică, 9 decembrie 2018, a II-a din Advent – Anul C

 

Luca 3,1-6
În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ținutului Itureii și Trahonitidei, iar Lisania, tetrarh al Abilenei, pe timpul arhiereilor Anna și Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu s-a adresat lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. El a străbătut tot ținutul Iordanului, predicând botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, așa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul: Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui; orice vale va fi umplută și orice munte sau deal va fi nivelat; drumurile strâmbe vor fi îndreptate, iar cele cu gropi vor fi netezite și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.

 

Comentariu
„Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările lui” (Is 40,3-5). Dacă mergi în întâmpinarea Domnului, Domnul va veni în întâmpinarea ta. Este cea mai profundă formă de a intra în dialog și comuniune cu Dumnezeu, este El care vine în întâmpinarea omului și îl face mai conștient de misiunea la care a fost chemat. Timpul, care prin excelență este darul lui Dumnezeu, este cel mai eficient instrument prin care ajungem să trăim viața de sfințenie și constituie o poruncă imperativă a lui Cristos: “Fiți desăvârșiți, așa cum Tatăl vostru din cer este desăvârșit”(Mt 5.48). Chemarea la sfințenie este universală, iar Cuvântul Sfintei Scripturi se adresează tuturor copiilor lui Dumnezeu. Perioada Adventului ne ajută să devenim mai conștienți de iubirea pe care Dumnezeu o manifestă fată de copiii Săi, El care este stăpânul timpului și al istoriei

Și după ce omul a ofensat prin păcat iubirea fără de margini a creatorului său, Dumnezeu a promis că nu-l va abandona întunericului și că va continua să-și manifeste dragostea Sa, în modul cel mai concret, prin însuși Fiul Său care va , îmbrățișa de bunăvoie condiția umilă a omului, chemat să trăiască la demnitatea filială, creat după chipul și asemănarea Celui care prin cuvânt este autorul vieții.

Vă invit ca, împreună, să facem o incursiune în paginile Sfintei Scripturi și să descoperim modul cum acționează Dumnezeu. De la profeți și până la Ioan Botezătorul a fost vremea făgăduințelor; de la Ioan Botezătorul și până la sfârșitul veacurilor este timpul împlinirii făgăduințelor” (Sf. Augustin).

 Perioada Vechiului Testament este un timp al promisiunilor, pe care Domnul le face, că nu va abandona creatura sa ba, dimpotrivă, va continua să o însoțească și să-și manifeste planul de mântuire. Promisiunea făcută se realizează gradual, prin profeții Vechiului Testament care au fost mesagerii voinței divine iar, odată cu sfântul Ioan Botezătorul, se realizează împlinirea promisiunilor făcute de Creator. Totul se realizează în timp, timpul devine un element cronologic al manifestării iubirii mântuitoare, totul prin Isus Cristos care se va naște, își va asuma condiția umilă a omului și va fi garanția împlinirii promisiunilor făcute de Domnul.

Evanghelistul Luca ne face atenți asupra mesajului central al credinței noastre: “Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. Cuvintele aparțin profetului Isaia (Is 40,5) și ne invită să stabilim o legătură tot mai profundă cu Domnul prin credință, speranță și iubire. Credința este garanția mântuirii, prin speranța că vom ajunge la mântuire prin iubire, deoarece Domnul este izvorul carității adevărate (1In 4,8.16)

Prezentarea coordonatelor temporare în acest fragment indică poziția lui Ioan Botezătorul, care s-a născut, iar apoi și-a asumat misiunea încredințată de a pregăti în pustiu calea Domnului. “Pregătiți în pustiu calea Domnului, drepte faceți cărările Lui” (Is 40,3-5). Această precizare arată că mesajul lui Isus nu s-a născut în secret, dar s-a manifestat și realizat în câmpul deschis al istoriei omenirii, aflată în așteptarea împlinirii promisiunilor, pentru că orice om este chemat să vadă mântuirea lui Dumnezeu.

Mesajului evanghelic din această duminică reprezintă un pas făcut pe drumul credinței. Toți dorim ca Domnul să mărească credința noastră, să vorbească cu adevărat inimii noastre, să ofere un cuvânt de mângâiere și vindecare atât pentru suflet cât și pentru trup. Este glasul Botezătorului care strigă în pustiu, este vocea lui Cristos care vorbește inimii noastre și care poate da viață cu adevărat sterilității pustiului nostru interior, poate face să răsară soarele dreptății, soare capabil să îndepărteze întunericul din viața noastră și să ne ofere bucuria de a trăi mereu la prezența pruncușorului Isus, care dorește să se nască din nou în viața și inima ta.

Această așteptare față de Isus o întâlnim și la Sfântul Francisc de Assisi care, pentru a reprezenta cât mai real scena nașterii lui Isus, împreună cu frații săi, a realizat pentru prima dată în istorie această scenă folosind personaje vii, pentru a trăi cât mai intens împlinirea promisiunilor făcute de Domnul prin profeți. Francisc se retrage la Greccio unde pune să se re- constituie ieslea din Betleem cu ocazia Crăciunului, un obicei care va deveni tradiție în lumea occidentală.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 468: Dorința de a „reconstitui” nașterea lui Isus prinde contur  în inima lui Francisc în timpul unei călătorii în Palestina. Când în toamna anului 1223 s-a dus la Roma la Papa Honorius al III-lea, și l-a rugat pe Sfântul Părinte să poată realiza scena nașterii. Obținută permisiunea, Sfântul Francisc revine la Greccio care „i-a amintit de Betleem” și i-a spus lui Giovanni Velita: „Vreau să sărbătoresc cu tine în ajunul Crăciunului. Alege o peșteră unde vei construi o iesle și acolo vei conduce un taur și un măgar și vei încerca să reproduci, pe cât posibil, peștera din Betleem! Aceasta este dorința mea, pentru că vreau să văd, cel puțin o dată, cu ochii mei, nașterea copilului divin”.