Loading...

Duminică, 22 octombrie 2017, a XIX-a din Timpul de peste an

Matei 22,15-21
În acel timp, fariseii s-au dus să ţină sfat, ca să-l prindă pe Isus în vorbă. Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezarului?” Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? Arătaţi-mi moneda tributului!” Iar ei i-au adus un dinar. El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?” I-au zis: „Ale Cezarului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”

 

Comentariu
Împăratul roman impunea fiecărui supus, să-i plătească un tribut (tributus capitis) începând de la vârsta de 14 ani până la vârsta de 65 de ani. Tocmai de aceea poruncea periodic să se facă recensământul supușilor săi, așa cum relatează și evanghelistul Luca, atunci când vorbește despre nașterea lui Isus la Betleem. Însă evreii considerau că aceasta este o mare jignire, întrucât a fi numărați însemna pentru ei o încălcare a autorității supreme a lui Dumnezeu și acceptarea supunerii față de un conducător lumesc.

În Vechiul Testament se relatează că și regele David, ispitit de Satana, poruncește să se facă un recensământ, ca semn al puterii sale dar își dă seama de greșeală și se căiește spunând: „Am păcătuit mult în ceea ce am făcut! Acum, Doamne, nu lua în seamă, te rog, nelegiuirea slujitorului tău căci m-am comportat ca un nebun!” (2Sam 24,10). Nici astăzi evreii nu se lasă numărați, decât prin ridicarea mâinii, în felul acesta sunt numărate mâinile dar nu persoanele. De ce? Pentru că omul îi aparține doar lui Dumnezeu și nici o autoritate lumească nu-și poate impune puterea sau dominația asupra sa.

Aceasta era și învățătura lui Isus: el le spunea oamenilor că nici o putere nu este mai presus de puterea lui Dumnezeu, iar puterea lui Dumnezeu este puterea iubirii, căci Dumnezeu nu este un tiran sau un despot, ci „Tatăl nostru”. 

Evanghelia de astăzi ne prezintă o scenă în care Isus este pus la încercare de către ucenicii fariseilor și de către ucenicii lui Irod.

În primul rând este ciudată alianța dintre farisei și irodieni, întrucât primii se considerau oameni profund religioși, observatori fideli ai Legii lui Moise, în timp ce irodienii, erau colaboratorii romanilor, „oportuniștii” am spune astăzi; acea categorie de oameni care știe să se adapteze la orice tip de situație, pentru a și-o face favorabilă. Cum de reușesc totuși să facă alianță în acest moment?

Cele două tabere, reprezentau în vremea lui Isus două puteri: puterea religioasă și puterea civilă. Ambele se simt amenințate de învățătura lui Isus. Iată motivul care îi determină să dea mâna, să se unească, să încheie o alianță: teama, frica de a nu-și pierde puterea și autoritatea asupra oamenilor.

Observăm modul perfid în care acționează cei care vin la Isus, dar care indirect exprimă o descriere excepțională a Domnului, care este exact opusul lor: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi că-i înveţi pe oameni adevărata cale a lui Dumnezeu, fără să te laşi influenţat de cineva, deoarece nu cauţi la faţa oamenilor”.

Ceea ce este uluitor e că acești oameni chiar vedeau și judecau bine anumite lucruri, însă când era vorba despre apărarea propriei puteri și autorități, deveneau perfizi, răutăcioși, de-a dreptul ucigași. Deși declară că Isus spune adevărul, că îi învață pe oameni adevărata cale care duce la Dumnezeu, că este un om liber (nu se lasă influențat de nimeni), și nu se lasă înșelat de aparențe vor să-l prindă în cursă, punându-i o întrebare „încuietoare”: „(…) ce crezi: este îngăduit să plătim tribut împăratului, sau nu?”

Isus își dă seama de intenția lor ascunsă și, în înțelepciunea sa, le dă un răspuns neașteptat.

Întâi de toate, îi numește direct „ipocriți”. De ce? Pentru că deși religia le interzicea imprimarea chipului cuiva pe monede, și folosirea unor astfel de bani, ei totuși, în ascuns, se foloseau de ei. De fapt, Isus le cere o monedă și ei imediat scot de sub tunică una și i-o dau.

Isus le spune: „Daţi, aşadar, împăratului ce este al împăratului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

Reprezentanții puterii acestei lumi și-au imprimat chipul pe bani, prin asta voind să spună că acele monede le aparțin, că ei sunt „stăpânii”. Dar prin intermediul puterii și banilor Cezarul și-a însușit și ceea ce nu-i aparținea, pe om, în care Dumnezeu însuși și-a imprimat chipul: „Omul a fost creat după chipul și imaginea lui Dumnezeu”.

Prin urmare, Isus le cere reprezentanților puterii să-l restituie pe om lui Dumnezeu; să nu-l mai oprime, să nu-l mai asuprească, să nu-l mai cumpere, să nu-l mai manipuleze, să nu se mai folosească de el după bunul plac: „Eliberați omul! Respectați-i demnitatea de fiu al lui Dumnezeu!”.

 

Din Izvoarele franciscane 1076
„Odată, câțiva frați s-au dus în țările necredincioșilor și au întâlnit un sarazin, care, mișcat de pietate, le-a oferit banii necesari pentru hrană. Ei i-au refuzat și acel om a rămas uimit de aceasta, pentru că îi vedea lipsiți de toate. Dar când, în sfârșit, a înțeles că nu voiau bani pentru că se făcuseră săraci din dragoste pentru Dumnezeu, s-a atașat de ei cu atâta afecțiune încât le-a promis că le dă tot ceea ce le este necesar atâta timp cât va avea posibilitatea”.

Distribuie cu: