Luca 21,25-28.34-36
Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite, năucite de vuietul mării şi al valurilor. Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în aşteptarea celor ce se vor întâmpla în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. Şi atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. Când vor începe să se întâmple acestea, sculaţi-vă şi ridicaţi-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră. Aveţi grijă de voi înşivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuneze în necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neaşteptate, ca un laţ; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa întregului pământ. Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă ca să puteţi scăpa de toate cele ce se vor petrece şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!

Comentariu
Cu prima duminică din Advent, Biserica Universală, începe o nouă etapă în peregrinarea sa pe pământ, având o destinație precisă spre Biserica sfinților din cer, față de care fiecare iubitor de Dumnezeu își leagă aspirațiile cele mai profunde. Timpul adventului este cu adevărat un timp binecuvântat și sfânt deoarece Isus se apropie de ființa umană, discret, dar plin de compasiune și iubire. În viața spirituală a creștinului, Isus este centru, izvorul și seva de la care își trage energia și viața.

Pruncul Isus, care se va naște la Bethleem, reprezintă cea mai mare dovadă de iubire a lui Dumnezeu pentru copiii Săi, iar fericirea este anunțată în evanghelia zilei în termeni de dreptate. Acesta este numele cu care va fi chemat: „Domnul este dreptatea noastră” (Ier 33,16), fiecare creștin indiferent de starea de viață pe care a îmbrățișat-o este chemat să fie mesagerul dreptății milostive a lui Isus care vine pentru a dovedi că așteptarea noastră se va termina, iar mântuirea este darul gratuit care are gustul iubirii adevărate a cărei autor este Isus.

Descriptiv, fragmentul din Sfântul evanghelist Luca, are un mesaj cu un impact deosebit de puternic și ne îndeamnă la vigilență, așteptare și veghere, pentru că Fiul omului va veni în glorie pentru a elibera omenirea căzută în amorțeala păcatului. Este un mesaj plin de speranță care alungă orice urmă de indiferență și superficialitate. Imaginea pe care o folosește evanghelistul este o suprapunere a tabloului creat la căderea Ierusalimului sub ocupație romană, în anul 70 d. Cr.  pe care o aseamănă cu a doua venire a lui Cristos și prezintă imaginea universală a omenirii, care nu trebuie să cadă în moleșeală, dar să aleagă mereu calea moralității, a dreptății, ținând mereu aprinsă lampa conștiinței, care este un dar din partea lui Dumnezeu, dar și o santinelă mereu atentă la interpretarea semnelor timpului.

Omul, o ființă rațională, în care se găsește de fiecare dată vocea conștiinței, are o capacitate unică – spre deosebire de celelalte ființe – de așteptare. Animalele nu așteaptă nimic, sunt conduse în mod evident de instinctul de conservare, o capacitate utilă pentru prelungirea existenței lor.  Ele nu au nici ieri, nici mâine, nici trecut și nici viitor. Omul, opera din încununare a creației se diferențiază prin capacitatea rațională și celelalte funcțiuni aferente. Copilul așteaptă să ajungă la tinerețe, tânărul cu emoție se gândește la viitorul său, cei adulți își doresc să realizeze punctual planurile concepute și să trăiască din plin și demn, cei care au ajuns la vârsta venerabilă, așteaptă să trăiască o viață lipsită de griji la gura sobei, depănând nepoților cele mai savuroase istorii de viată. O continuă așteptare care ne ține mereu antrenați și vigilenți pentru a nu scăpa din vedere niciun detaliu care ar putea compromite și ar putea face ca așteptarea să fie fără rezultat.

Mesajul evangheliei de astăzi ne face mai conștienți de riscul la care ne expunem, dacă prin frenetismul la care suntem martori și actori, uităm că prioritatea în viața noastră este Dumnezeu și dorul după împărăția Lui, restul sunt doar detalii expuse trecerii timpului.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1045: Franscisc îl întâlneşte pe Cristos cel răstignit în Icoana de la San Damiano şi viu în persoana leprosului, aflând în acestea inspiraţia şi tăria pentru a merge, ca un nou „samaritean milostiv al Evangheliei spre toţi „cei răstigniţi” ai lumii.

FF 1032: Prin descoperirea lui Dumnezeu ca Tată şi prin întâlnirea cu Domnul Cristos în Duhul Sfânt, Francisc îşi educă şi îşi reînnoieşte sentimentele, atitudinile şi comportamentele sale.  Sosit în oraşul cel mai apropiat, l-a auzit noaptea pe Domnul care, pe un ton familiar, îi spunea: „Francisc, cine îţi poate fi mai mult de folos: stăpânul sau sluga, bogatul sau săracul?”. „Stăpânul”, răspunse Francisc… Francisc reluă atunci: „Doamne, ce vrei să fac eu?”… Spre dimineaţă, el se întoarce în grabă în Assisi, bucuros şi sigur. Devenit deja model de ascultare, rămânea în așteptarea voinţei lui Dumnezeu.

Distribuie cu: