Loading...

Duminică, 17 februarie 2019, a VI-a din Timpul de peste an – Anul C

Luca 6,17.20-26
Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulțime de discipoli și mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim și din regiunea Tirului și a Sidonului, de lângă mare, au venit ca să-l asculte și să fie vindecați de bolile lor. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați și toată mulțimea încerca să-l atingă pentru că ieșea din el o putere care-i vindeca pe toți. Ridicându-și ochii spre discipolii săi, a spus: “Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu. Fericiți voi, care acum sunteți flămânzi, căci vă veți sătura. Fericiți voi, care plângeți acum, căci veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî, când vă vor alunga, când vă vor insulta și vor șterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și tresăltați de bucurie, căci iată, răsplata voastră va fi mare în cer; pentru că așa au făcut și părinții lor profeților. Dar, vai vouă, bogaților, pentru că vă primiți mângâierea. Vai vouă, celor care sunteți sătui acum, căci veți suferi de foame. Vai vouă, celor care râdeți acum, căci veți boci și veți lăcrima. Vai vouă, când toți oamenii vă vor lăuda; pentru că așa au făcut părinții lor profeților falși.

 

Comentariu
Oricine vrea să fie fericit. Aceasta este una dintre componentele condiției umane si poate să pară atât de evident încât nici nu mai are nevoie de nicio completare. Suferința se prezintă în viața omului sub multiple forme și sufocă aspirația persoanei în căutarea stării de fericire. Cristos, se face prezent în viața oamenilor și le vorbește despre adevărata fericire care arată drumul spre împărăția lui Dumnezeu. Oamenii aleargă și astăzi la Cristos să fie vindecați, iar acest lucru se petrece doar în măsura credinței personale.

În acest fragment, evanghelistul Luca expune doar patru fericiri pe care le pronunță Cristos, spre deosebire de evanghelistul Marcu care notează toate cele opt fericiri, dar la cele patru fericiri Luca adaugă și patru amenințări. Fie că vorbim de patru sau de opt fericiri, toate converg spre una singură, bucuria de a trăi în Dumnezeu, de a simți din plin pacea și libertatea interioară care vin de la Dumnezeu. Adevăratul ucenic al lui Cristos este blând, sărac, milostiv, făuritor de pace și cu inima curată. În schimb cel care refuză noutatea evangheliei, primește toate amenințările și trăiește o continuă stare de tristețe și nefericire.

Fericirea, ca sentiment uman se exprimă ca aspirație maximă a omului, ca dorință continuă de depășire a efemerului și ancorare în sublimitatea vieții. În acest fragment, Cristos prezintă adevărata fericire a omului care nu poate fi confundată cu o viață lipsită de griji, dar cu bucuria de a trăi mereu la prezența lui Dumnezeu, care este adevărata fericire. Aici fericirea este caracterizată ca o trăsătură importantă și în același timp ca opoziție fundamentală dintre săraci și bogați, la care în egală măsură sunt chemați la adevărata fericire. Amenințările făcute pentru cei bogați sunt făcute nu pentru a condamna o masă de oameni care se bucură de lucruri materiale, dar pentru a trezi în ei adevărata sete de fericire care nu o pot găsi în bunurile acestei lumi, adevărata fericire este de a fi și a trăi în Dumnezeu, care nu dezamăgește niciodată pe căutătorii de adevăr și sens.

Pentru a nu spiritualiza la extrem acest discurs al Fericirilor propuse de Isus, suntem invitați să fim pragmatici și convinși că Mântuitorul a făcut cu siguranță în discursul său referință și la inegalitățile sociale evidente în contextul istoric respectiv. Atunci ca și acum excluziunea și nedreptatea socială reprezintă fenomene greu de cuantificat, dar și mai dificil de rezolvat. Cristos vorbește despre adevărații săraci care suferă nedreptatea, suferă de foame, care sunt lipsiți de pâinea cea de toate zilele, iar prin opoziție întâlnește pe cei bogați, care îmbuibați de bunurile acestei lumi, ignoră și nu le pasă de cei lipsiți. Cristos îi compătimește pe cei săraci, dar nu doar atât, El oferă garanția că este prietenul lor și că numai a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu. Omul care simte dependența de Dumnezeu va trăi în mod constant interacțiunea cu Domnul garantul adevărului și a fericirilor împlinite. Sensibili la adevărul revelat de Cristos în acest discurs să ne străduim și noi prin viața noastră să nu ne lăsăm orbiți de bunurile trecătoare ale acestei lumi, ci să căutăm împărăția lui Dumnezeu și dreptatea ei și toate celelalte le vom primi cu prisosință.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 1793: Francisc se străduia întotdeauna cu pasiune arzătoare să aibă, în afara rugăciunii și a slujirii divine, o bucurie spirituală continuă, atât intimă, cât și externă. Același lucru pe care îl iubea și îl aprecia în frații săi, căci era gata să-i reproșeze când îi vedea triști și cu o stare proastă. El a spus: „Dacă slujitorul lui Dumnezeu se străduiește să mențină în inimă, bucuria care vine de la un suflet curat și care se obține prin devotamentul rugăciunii, demonii nu-i pot face rău, și ei ar spune: „Deoarece acest slujitor al lui Dumnezeu este fericit în necaz ca și în prosperitate, nu găsim nici o cale să intrăm în el și să-i facem rău”. Dar demonii se bucură când pot stinge sau împiedica într-un fel sau altul devotamentul și bucuria care vin din rugăciunea pură și din alte fapte virtuoase. Căci dacă diavolul are ceva din propria răutate în robul lui Dumnezeu, atunci când nu este atent și rapid pentru a distruge și de a eradica cât mai curând răutatea, cu puterea ce vine din rugăciune, pocăință și mărturisire, diavolul într-un timp scurt va transformând un fir de păr într-un fascicul, prin forța de a-l îngroșa. Inocența inimii și puritatea unei rugăciuni constante, izvor nesecat de bucurie spirituală, sunt două virtuți pe care trebuie să le deținem mai presus de orice. De fapt, pentru aceștia și adepții lui sunt tristețe; pentru noi să ne bucurăm mereu și să fim fericiți în Domnul.