Loading...
luni, 18 decembrie 2017
OFMConv Romania

25 de ani de la moartea pr. Petru Tocănel

La Institutul Franciscan din Roman a avut loc comemorarea a 25 de ani de la moartea părintelui Petru Tocănel, frate și preot franciscan al Provinciei OFMConv. „Sfântul Iosif, soțul Preasfintei Fecioare Maria” din România, un mare umanist și expert în Dreptul canonic latin și oriental, pasionat de Istoria Bisericii Catolice din România.

La mormântul fr. Petru Tocănel

S-a scurs un sfert de veac de la moartea părintelui Petru Tocănel, un frate și un preot franciscan conventual de o erudiție și o cultură umanistică strivitoare îndeosebi în domeniul Dreptului canonic Latin și Oriental care, întrebat fiind într-o bună zi, ce este omul, a răspuns: un tabernacolo di verità. Comunitatea profesorilor și a studenților l-au comemorat în ziua de 1 decembrie 2017 și s-au rugat pentru odihna sufletului său la Sfânta Liturghie celebrată în Capela Institutului Teologic Franciscan din Roman prezidată de pr. Rector Marius-Petru Bîlha care, la predică, în lumina lecturilor propuse de Liturgia Cuvântului din această zi, a scos în evidență că pr. Tocănel a știut să citească semnele timpului și să le trăiască în credință și speranță pentru că în perioada în care el a trăit, în acele timpuri dinainte de anul 1989 au fost timpuri grele pentru Biserica Catolică din România și pentru Provincia noastră franciscană, timpuri de restriște, timpuri de persecuție, dar părintele Tocănel cu o inteligență iscusită, ascuțită și cu o înțelepciune într-adevăr evanghelică a trecut peste toate fără să-și piardă speranța și încrederea în Domnul și acest lucru l-a făcut cu simplitate, cu sârguință, cu discreție, cu un mare spirit de jertfă, cu angajarea lui fidelă în activitatea intelectuală dar și prin misiunea pe care Biserica și Provincia i-a încredințat-o. Deși a fost obligat să trăiască departe de țară și de frații săi a avut mereu la inimă situația țării și pe frații săi și toată munca lui ca frate minor conventual, ca preot, ca profesor sau avocat a îndreptat-o spre Dumnezeu și spre Biserică.

În după-amiaza aceleiași zile, un grup de profesori de la Institut s-a deplasat la Barticești, locul natal al părintelui Tocănel, iar aici profesorii l-au comemorat pe părintele Tocănel la Sfânta Liturghie de seară, Liturghie concelebrată împreună cu părintele paroh Alois Moraru și prezidată de pr. Mihai Afrențoae, Rectorul instituțional al Institutului.

La sfârșitul Sfintei Liturghii pr. Mihai Gal a dat mărturie despre ultimele zile pe care părintele Tocănel le-a petrecut în Clinica Salvator Mundi din Roma (Italia) unde din cauza unei boli a trecut la Domnul la 1 Decembrie 1992.

Album Foto: